21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăCCR: Iohannis trebuie să semneze de îndată revocarea Anei Birchall şi a...

CCR: Iohannis trebuie să semneze de îndată revocarea Anei Birchall şi a lui Mihai Fifor

Potrivit sursei citate, în urma deliberărilor de miercuri, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis să admită cererea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării unor miniştri, la propunerea primului ministru, potrivit art.85 alin.(2) din Constituţia României, republicată, precum şi de refuzul tacit al Preşedintelui României de a numi miniştri interimari, la propunerea primului-ministru, potrivit art.107 alin.(3) din Constituţia României, republicată.

„Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de revocare a miniştrilor, solicitate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321 şi nr.5/5324 din 26 august 2019, precum şi decretele de desemnare a miniştrilor interimari propuşi prin adresele nr.5/5362, nr.5/5363 şi nr.5/5364 din 27 august 2019”, se arată în minuta CCR.

Este vorba despre propunerile de revocare a Anei Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei şi a lui Mihai Fifor din funcţia de vicepremier, transmise de premierul Viorica Dăncilă în 26 august. Mihai Fifor era propus pentru numirea în funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

„Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, cu privire la refuzul propunerilor de numire în funcţia de ministru titular, înaintate de primul-ministru prin adresele nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324, nr.5/5325 din 26 august 2019”, mai precizează CCR.

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat, în unanimitate, că nu există conflict juridic de natură constituţională între primul ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de refuzul Preşedintelui de a numi miniştrii titulari propuşi de primul-ministru prin adresele nr.5/5321, nr.5/5322, nr.5/5323, nr.5/5324 şi nr.5/5325 din 26 august 2019. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, primului-ministru şi Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă