13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăComsia juridică amână abrogarea Legii recursului compensatoriu

Comsia juridică amână abrogarea Legii recursului compensatoriu

Preşedintele de şedinţă Costel Neculai Dunavă (PSD) a propus amânarea dezbaterii acestui proiect, având în vedere că mai este în dezbatere un proiect pe această temă care nu a fost pus pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare şi cele două proiecte trebuie dezbătute împreună. Propunerea a fost adoptată cu 11 voturi ”pentru”, 9 ”împotrivă” şi o abţinere.

Deputatul PNL Florin Roman a precizat că PNL consideră că este important ca deputaţii să se exprime pe acest proiect de lege şi să abroge recursul compensatoriu. ”La ora actuală, în baza acordării beneficiilor compensatorii, avem în libertate 840 de deţinuţi care au fost încarceraţi pentru omor, 73 pentru omor calificat, 355 pentru lovire sau alte violenţe, 191 pentru traficul de minori, 566 pentru viol şi 103 pentru act sexual cu un minor”, a spus Roman, citând o statistică. El a mai menţionat că, din păcate, în lipsa unor intervenţii legislative urgente, sunt noi tragedii. ”1.299 de persoane au fost re-arestate dintre cei care au fost eliberaţi, iar în privinţa numărului persoanelor care au comis infracţiuni extrem de grave, cum este cazul omorului, tâlhăriei, pedofiliei, discutăm de circa 3.000 de persoane care la ora actuală zburdă în libertate pe străzi”, a mai afirmat Roman.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă