19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăZiua Constituției. Premierul Orban dorește reexaminarea sistemului constituțional

Ziua Constituției. Premierul Orban dorește reexaminarea sistemului constituțional

“Aşteptările şi interesul cetăţenilor trebuie să fie prioritare pentru puterea decizională şi administrativă din România. Să le respectăm, să lucrăm pentru oameni, luând, la timp, cu bună credinţă şi nepărtinitor, deciziile necesare pentru progres şi binele comun. Consider în egală măsură util să luăm în calcul chiar reexaminarea sistemului constituţional şi legislativ, atunci când vom avea momentul politic oportun, astfel încât democraţia să fie întărită. Nu putem tolera sub nicio formă încălcarea Constituţiei, pentru că vrem să menţinem în siguranţă drumul european pe care România s-a înscris după căderea comunismului. Este crezul meu, ca prim-ministru, şi al întregii mele echipe de miniştri”, a anunțat premierul Ludovic Orban, potrivit unui comunicat al Guvernului.

“Ceea ce toţi am trăit însă în ultimii câţiva ani, din păcate, ne-a demonstrat că valorile Constituţiei au nevoie să fie permanent vegheate, pentru ca derapaje de orice natură de la democraţie, de la principiile statului de drept, să nu mai fie posibile”, subliniază premierul Ludovic Orban.

Ziua de 8 decembrie este sărbătorită drept Ziua Constituției, în amintirea datei de 8 decembrie 1991, când a fost aprobată prima Constituție a României de după căderea comunismului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă