13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăCSM nu va emite aviz la legea privind carantina și izolarea

CSM nu va emite aviz la legea privind carantina și izolarea

Solicitat de senatorul PSD Robert Cazanciuc, avizul CSM la legea privind carantina și izolarea nu va fi dat, este decizia luată de Comisia pentru legislaţie şi cooperare interinstituţională din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

”Comisia a apreciat că nu se impune exprimarea unui aviz de către CSM, având în vedere faptul că, potrivit jurisprudenţei CCR prooiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic nu intră în sfera proiectelor de acte normative pentru care există obligaţia iniţiatorilor de a solicita avizul acestei autorităţi.”, se arată într-un document CSM, preluat de News.ro.

Comisia din cadrul CSM a reţinut că nu se impune emiterea unui aviz şi din perspectiva faptului că nu a fost transmisă Consiliului forma proiectului de act normativ asupra căruia s-a solicitat avizul, ci doar un un material de lucru în fomă tabelară, întocmit la nivelul Comisiei juridice a Senatului.

În cadrul discuțiilor din interiorul Comisiei pentru legislaţie şi cooperare interinstituţională a existat o opinie minoritară că ar trebui emis un aviz negativ pentru proiectul de lege privind carantina și izolarea.

Proiectul de lege, aprobat săptămâna trecută de Camera Deputaților, ar trebui să intre în plenul Senatului astăzi, după ora 12.00, iar la lucrări este așteptat să participe și premierul Ludovic Orban.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă