12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăDan Tudorache s-a autosuspendat din PSD: ”Sunt nevinovat!”

Dan Tudorache s-a autosuspendat din PSD: ”Sunt nevinovat!”

”În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică”, a scris Tudorache, pe pagina sa de Facebook.

Până la sfârșitul anului, atribuțiile de președinte PSD Sector 1 vor fi preluate de președintele executiv.

 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice – fosta soţie şi o persoană fizică aflată în anturajul primarului -, pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă.

Cele mai citite

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

ONU a estimat la 30-40 de miliarde de dolari cheltuielile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă