13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăDăncilă preia și tema de campanie a lui Diaconu, după ce a...

Dăncilă preia și tema de campanie a lui Diaconu, după ce a copiat de la Barna

 De această dată, preşedintele PSD adresează problema defrişărilor ilegale, despre care a afirmat anterior că a fost printre principalele teme din campania lui Mircea Diaconu. Viorica Dăncilă anunţă ce are de gând să facă în acest domeniu dacă va ajunge preşedinte, denunţând în acelaşi timp faptul că preşedintelele Iohannis nu a făcut suficient pentru rezolvarea problemei, scriu Știripesurse.ro.

“Am primit în ultimele zile multe întrebări referitoare la poziția și planul meu de acțiuni pe mediu. Cred că Președintele trebuie să aducă în dezbatere publică tăierile ilegale de păduri, criza climatică, calitatea aerului și a apei, situația gunoaielor care ne îngroapă. O cer copiii ieșiți în stradă împotriva indiferenței, o cere societatea civilă care încearcă să oprească drujbele, o cer milioanele de români care pierd, zi de zi, dreptul la natură. Timp de cinci ani, am primit de la Cotroceni doar tăcere sau reacții buimace. În campanie, domnul Iohannis fuge de întrebările importante, refuză să-și facă, măcar acum, temele.

Pădurile sunt prima mea prioritate privitoare la mediu, în calitate de Președinte al României. Voi cere, de urgență, Consiliului Suprem de Apărare a Țării să acționeze ferm în această chestiune de securitate națională, să oblige autoritățile să oprească acum crimele, șantajul și jaful care are loc sub ochii noștri. Voi avea curajul să duc la capăt ce l-a speriat pe Iohannis în 2015, când a început, cu indolența specifică, acest proces.

 
Voi cere, în cadrul ședințelor de Guvern pe care le voi conduce, să fie dusă la capăt finanțarea corectă și aducerea tehnologică la zi a Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL), repunerea în funcționare a aplicației Inspectorul Pădurii și aducerea la zi, la maxim de transparență, a Inventarului Național Forestier. Voi susține, prin mesaje publice și prin crearea unui grup de lucru coordonat la nivelul Administrației Prezidențiale, crearea și finanțarea de noi parcuri naturale, precum și creșterea suprafeței împădurite.

Soluțiile există. Este nevoie de curaj și de încăpățânare pentru a le pune în aplicare!”, scrie Viorica Dăncilă pe Facebook.

Cele mai citite

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...

Medicii din Iași au transplantat organe prelevate de la un donator din Bulgaria

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare în domeniu...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă