9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăDecanul SNSPA s-ar putea ocupa de comunicare pentru campania de vaccinare anti-COVID

Decanul SNSPA s-ar putea ocupa de comunicare pentru campania de vaccinare anti-COVID

El a afirmat, în cadrul unei dezbateri organizate de PSD, că viitoarea campanie de vaccinare anti-COVID va fi coordonată, în ceea ce priveşte comunicarea, de un specialist în domeniu cu reputaţie naţională şi internaţională.

Întrebat cine este această persoană, Rafila a spus: “Cred că va fi doamna profesor Alina Bârgăoanu, care este decan la SNSPA”.

Medicul a reamintit și că o comunicare bună este importantă, mai ales după eșecul campaniei de vaccinare HPV.

“Comunicarea este esenţială, pentru că eu am trăit perioada anului 2008 – 2009 cu eşecul campaniei de vaccinare HPV, unde datorită incapacităţii şi labilităţii în comunicare s-a ajuns la compromiterea unui vaccin foarte bun şi a programului naţional. Or, acum lucrurile sunt mult mai grave, pentru că de data asta – preşedintele are dreptate – vaccinarea este o problemă de siguranţă naţională”, a subliniat Alexandru Rafila.

Rafila, care candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie pe listele PSD, a declarat și că, dacă ar fi ministrul Sănătăţii, şi-ar desemna o echipă de secretari de stat profesionişti, apreciind că ceea ce lipseşte în prezent la MS este coordonarea domeniilor esenţiale.

“Dacă aş fi ministrul Sănătăţii, în primul rând mi-aş face o echipă de secretari de stat profesionişti, pentru că ceea ce lipseşte în momentul de faţă la Ministerul Sănătăţii este coordonarea domeniilor esenţiale, care sunt sănătatea publică, asistenţa medicală şi partea de organizare a sistemului de sănătate. Trebuie să fie persoane care cunosc aceste lucruri, nu îşi închipuie că le cunosc. Şi ceea ce s-a întâmplat apropo de acea adresă “deosebită” trimisă la toate instituţiile publice legată de opţiunea pentru vaccin, lipsa informaţiilor legate de vaccin, este extrem de periculos”, a declarat Rafila, într-o dezbatere organizată de PSD.

Potrivit acestuia, testarea trebuie extinsă, dar nu se poate face nelimitat pentru toată lumea, ci acolo unde există o probabilitate să fie găsite cazuri. 

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă