16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăDeputații au decis: Guvernul poate emite Ordonanțe de Urgență și în vacanța...

Deputații au decis: Guvernul poate emite Ordonanțe de Urgență și în vacanța parlamentară

“Proiectul are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe de la intrarea în vigoare a acestei legi până la data de 31 ianuarie 2018. Potrivit Constituției, abilitarea Guvernului se face doar pentru domenii care nu fac obiectul legilor organice. În situația menționării generice a domeniilor în care se vor emite ordonanțe fiecare caz în parte va trebui analizat cu ocazia elaborării proiectului de ordonanță a Guvernului, astfel încât reglementările emise să nu cuprindă dispoziții care ar fi de nivelul legilor organice. Deoarece prin proiectul de lege se prevăd și intervenții asupra unor legi adoptate la nivel organic, precum și la nivelul unor ordonanțe de urgență aprobate prin legi organice, este necesar ca schimbările dorite să se refere doar la dispoziții cu caracter ordinar din cadrul respectivelor acte normative pentru a se respecta deciziile Curții Constituționale”, a spus președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea.

Potrivit proiectului de lege, Guvernul este abilitat să emită ordonanțe în perioada vacanței parlamentare pe următoarele domenii de reglementare: finanțe publice și economie, dezvoltare regională, administrație publică și fonduri europene, mediu, sănătate, agricultură și dezvoltare rurală, muncă și servicii sociale, cultură, comunicații și societate informațională, transporturi, afaceri interne.

Senatul a adoptat acest proiect de lege, iar Camera Deputaților este for decizional.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă