18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăDragnea spune că nu trebuie votată funcția lui de președinte PSD: "Eu...

Dragnea spune că nu trebuie votată funcția lui de președinte PSD: “Eu sunt în mandat”

“Eu sunt în mandat”, a răspuns Liviu Dragnea, când a fost întebat de ziariști de ce nu se discută, în acest moment, și despre funcția supremă în PSD.

Jurnaliștii erau interesați să afle dacă pentru postul de președinte al PSD se va organiza un vot, la Congresul PSD de sâmbătă.

Liviu Dragnea a declarat, în schimb, că toate candidaturile pentru celelalte funcții de conducere din PSD au fost acceptate, astfel că vor fi supuse la vot sâmbătă, “chiar și cele care nu îndeplineau condițiile”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă