12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăGabriel Oprea candidează la alegerile parlamentare, deși e pus sub acuzare pentru...

Gabriel Oprea candidează la alegerile parlamentare, deși e pus sub acuzare pentru moartea lui Gigină

Potrivit unui comunicat al Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor “Mihai Viteazul” (UMPMV), al cărei preşedinte este Gabriel Oprea, “decizia vine ca urmare a zecilor de mii de mesaje primite de la patrioţi romani, de la militari şi poliţişti din toată ţara, în care aceştia îi solicită fostului vicepremier să candideze pentru a le apăra drepturile, din nou, din Parlament”.

Gabriel Oprea a fost prefectul Capitalei în perioada 2002 – 2003, senator şi deputat. A ocupat, de asemenea, funcţiile de ministru al Administraţiei Publice, ministru al Apărării Naţionale, ministru al Afacerilor Interne, vicepremier pentru securitate naţională şi prim-ministru interimar.

Oprea a trebuit să demisioneze în 2015, în urma protestelor ce au urmat morții polițistului Bogdan Gigină. Acesta a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă în timp ce deschidea coloana oficială a lui Oprea. Abia în iulie 2020 Curtea de Apel București a decis definitiv că procesul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la moartea poliţistului Bogdan Gigină poate începe.

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...
Ultima oră
Pe aceeași temă