12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăÎCCJ: Cuantumul pedepsei aplicate lui Dragnea - suficient şi proporţional

ÎCCJ: Cuantumul pedepsei aplicate lui Dragnea – suficient şi proporţional

“Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, în procesul de reanaliză efectivă a criteriilor de individualizare judiciară prevăzute în art. 72 din Codul penal 1969, consideră cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni ca fiind suficient şi proporţional, în raport cu circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine şi raportare la valorile sociale afectate prin fapta comisă, respectiv încrederea în instituţiile publice şi relaţiile de serviciu, în conştientizarea consecinţelor unei infracţiuni de serviciu, din perspectiva funcţiei deţinute, neimpunându-se majorarea acestuia”, se precizează în motivarea condamnării fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Totodată, instanţa de apel, în majoritate, a constatat că, în raport de cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, “privarea de libertate constituie singura modalitate legală de executare a pedepsei care este aptă să conducă la îndeplinirea concretă a funcţiilor sancţiunii aplicate”.

Pe 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, definitiv, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...
Ultima oră
Pe aceeași temă