14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis a sesizat CCR pe modificarea Legii Curţii de Conturi

Iohannis a sesizat CCR pe modificarea Legii Curţii de Conturi

Şeful statului motivează că schimbările efectuate de către Parlament încalcă o decizie mai veche a CCR, precum şi principiul bicameralismului, în modul cum a fost adoptat proiectul de act normativ.

În motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, preşedintele Iohannis susţine că „dispoziţiile introduse reinstituie un control preventiv al Curţii de Conturi, abrogat prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice”, potrivit comunicatului de presă al Preşedinţiei remis vineri News.ro.

„Ulterior abrogării, această formă de control financiar preventiv a trecut la executiv, respectiv la Ministerul Finanţelor Publice, prin efectul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv.

În forma Legii nr. 94/1992, înainte de abrogarea dispoziţiilor privind controlul preventiv al Curţii de Conturi, dispoziţiile referitoare la această formă de control erau cuprinse într-o secţiune distinctă la art. 22-26”, mai arată şeful statului.

Klaus Iohannis aminteşte că „în Decizia nr. 544/2006, Curtea Constituţională a reţinut că «Prin rolul său, Curtea de Conturi face parte din instituţiile fundamentale ale statului, activitatea sa fiind indispensabilă asigurării suportului financiar al funcţionării tuturor organelor statului. Natura Curţii de Conturi de instituţie fundamentală a statului este deopotrivă subliniată de statutul constituţional al acesteia, ca şi de faptul că organizarea şi funcţionarea sa, adică regimul său juridic, se reglementează, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, prin lege organică».

Atribuţii precum „participarea la îmbunătăţirea reformelor din sectorul public şi a cadrului de reglementare şi procedural al entităţilor din sectorul public cu care colaborează, în acest sens” sau „contribuie la îmbunătăţirea competenţelor profesionale ale personalului din cadrul entităţilor publice, prin organizarea de seminarii” aduc atingere rolului Curţii de Conturi consacrat de dispoziţiile art. 140 din Constituţie, mai spune preşedintele României.

Iohannis argumentează, în textul sesizării făcute la CCR, că modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi încalcă principiul bicameralismului.

„Legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională.

Prin raportare la amploarea modificărilor aduse de Senat, în calitate de Cameră decizională, apreciem că legea a fost adoptată cu nesocotirea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie”, conform sursei citate.

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă