25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis: Este nevoie de o recunoaștere reciprocă a testelor în UE

Iohannis: Este nevoie de o recunoaștere reciprocă a testelor în UE

„Este absolut necesară o abordare unitară la nivelul tuturor țărilor din Uniunea Europeană, prin convenirea unor criterii și instrumente comune în ceea ce privește recunoașterea reciprocă a rezultatelor testelor”, a spus Iohannis.

Un alt subiect important al videoconferinței este legat de măsurile specifice legate de testare, izolare și carantină, precum și de strategia vaccinurilor la nivelul statelor membre. Cu privire la vaccinul anti-COVID-19, odată ce va deveni disponibil, el va fi furnizat către toate statele membre, a spus Iohannis. „Este însă nevoie – și voi sublinia acest lucru – de creșterea finanțării disponibile în cadrul Instrumentului pentru Sprijin de Urgență, pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri”, a menționat șeful statului.

Iohannis a mai spus că vor exista periodic astfel de reuniuni pentru a analiza evoluția răspunsului Uniunii Europene la pandemie, cu scopul, evident, de a consolida cooperarea dintre statele membre, în vederea limitării răspândirii virusului și contracarării efectelor acestuia. Șeful statului a spus că ne aflăm, din păcate, într-un veritabil val doi al pandemiei, iar dacă ne uităm la cifrele raportate zilnic observăm că se înregistrează recorduri negative la nivelul tuturor indicatorilor în majoritatea țărilor europene.

La nivel european, efortul de a reduce curba infecțiilor trebuie să fie unul colectiv, pentru că până când nu vom fi cu toții în siguranță, nimeni nu va fi cu adevărat ferit de pericolul contaminării.

În această seară, Consiliul European abordează elemente relevante din perspectiva gestionării coordonate a pandemiei de COVID-19, cu accent pe stadiul achiziționării de medicamente necesare tratamentului, procesul de achiziție de vaccinuri, strategiile de testare, recunoașterea reciprocă a testelor, abordarea privind carantina și urmărirea contactelor transfrontaliere.

„Eu mi-am propus să subliniez, în fața partenerilor europeni, importanța asigurării unei bune funcționări a Pieței Unice și a liberei circulații în cadrul Uniunii Europene. Totodată, vom discuta despre necesitatea asigurării de rezerve adecvate și suficiente de medicamente și echipamente medicale în toate statele membre. Avem experiența primului val, când achiziționarea acestora a fost extrem de dificilă și, până la urmă, foarte costisitoare, și acum trebuie să luăm toate măsurile necesare pentru a evita o situație similară. Soluții sunt, și le voi reaminti și în cadrul reuniunii, mă refer la rezervele de stocare RescEU, cum se numesc, și achizițiile comune, care s-au dovedit deosebit de utile,” a spus Iohannis. 

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă