15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis reclamă la CCR modificările aduse Codului penal

Iohannis reclamă la CCR modificările aduse Codului penal

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost transmisă de către Parlament preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2 mai 2019.

Iohannis sezisează CCR și în privinţa Legii pentru modificarea Codului de procedură penală şi organizarea judiciară.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a informat Administraţia Prezidenţială.

“Vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituţională în ansamblul său”, solicită şeful statului CCR.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

Cele mai citite

Cătălin Drulă atrage atenția: “Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB”

Președintele USR, Cătălin Drulă, a adresat marți o solicitare către premierul Marcel Ciolacu, cerând prezentarea „de îndată” a unui plan de reducere a cheltuielilor....

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

O persoană a fost găsită moartă, în urma unui incendiu în sectorul 2. FOTO

UPDATE: Incendiul produs la două case din Sectorul 2 al Capitalei a fost localizat, iar pompierii lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase,...
Ultima oră
Pe aceeași temă