21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis: Statul român are datoria de a susţine Educaţia

Iohannis: Statul român are datoria de a susţine Educaţia

”Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, limba care ne defineşte cultural şi spiritual, ne uneşte ca români indiferent de ţara în care trăim şi ne afirmă identitatea. Limba română ne-a adus laolaltă de-a lungul timpului, indiferent de regimuri politice, ocupaţii străine sau războaie, şi a făcut posibilă construirea unei naţiuni române, fiind temelia pe care s-a înfăptuit Marea Unire din 1918”, declară şeful statului.

De Ziua Limbii Române, Iohannis transmite întreaga sa apreciere ”tuturor celor care cultivă limba română, asigurându-i dezvoltarea, îmbogăţind literatura şi promovând folosirea ei inclusiv în afara graniţelor”.

”În multe dintre comunităţile de români din afara ţării se depun mari eforturi pentru construirea unei vieţi culturale active în limba română. Aceste eforturi, alături de utilizarea limbii materne în cadrul familiei, asigură culturii româneşti o prezenţă vie în întreaga lume. Sprijinind această prezenţă şi construind punţi active între vorbitorii de limba română din întreaga lume, avem ocazia de a pune bazele unei comunităţi lingvistice globale, unite în simţiri şi în cuget”, spune Klaus Iohannis în mesaj.

Statul român are datoria de a încuraja şi susţine cu măsuri concrete educaţia în limba română în diaspora, pentru a permite fiecărui cetăţean să îşi educe copiii în spiritul culturii româneşti, se mai arată în mesajul şefului statului.

”Totodată, este absolut necesar să stimulăm o cultură a calităţii în sistemul de educaţie din ţară, încurajând interesul pentru literatura care a construit limba română cultă. Prin educarea fiecărei noi generaţii de români arătăm respectul cuvenit atât limbii române, cât şi eforturilor din trecut ale unor generaţii întregi de pedagogi, scriitori şi educatori. ‘Limba română este patria mea’, spunea atât de inspirat Nichita Stănescu. Să urăm, aşadar, nu doar astăzi, ci în fiecare zi, ‘La mulţi ani!’ limbii române”, îşi încheie mesajul preşedintele Iohannis, conform Agerpres.

Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă