14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăIulian Bulai (USR) critică TVR pentru că o difuzează prea mult pe...

Iulian Bulai (USR) critică TVR pentru că o difuzează prea mult pe Dăncilă

“Mai puteţi, dna Gradea? A mai rămas ceva din Televiziunea publică încă nepus la dispoziţia fostului partid la guvernare? Căci mai aveţi puţin şi o veţi transmite pe candidata PSD la preşedinţie în buclă, 20 de ore din 24”, a scris deputatul USR Iulian Bulai.

Deputatul USR a adăugat, conform News.ro: “Ca să nu rămâie repetent şi anul acesta”, pe Goe l-au premiat mamiţele cu vizite la Şosea, iar pe Viorica Dăncilă o premiază Televiziunea naţională cu difuzarea pe toate canalele.

Conferinţa de presă a fostului premier a fost transmisă live, ieri, şi pe TVR1, şi pe TVR2 (iar pentru că TVR1 HD şi TVR2 HD au program comun cu celelalte două, naţiunea a putut-o urmări pe dna Dăncilă şi-n high definition). Asta pe lângă emisiunile dedicate candidatei PSD de către Ionuţ Cristache”.

Bulai a făcut referire şi la faptul că preşedintele TVR “fuge de Comisia de cultură din Camera Deputaţilor ca pesediştii de limba română, ca nu cumva s-o întrebăm ce-nţelege ea, PDG-ul TVR, prin „interes public“, „serviciu public“, neutralitatea politică a unei televiziuni publice. N-o să puteţi fugi la infinit, dnă Gradea! Dvs. trebuie să plecaţi din fruntea TVR la fel cum a plecat şi PSD din fruntea ţării”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă