14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăJudecătorul CCR Livia Stanciu: Opinie separată la decizia privind Legea organizării judiciare

Judecătorul CCR Livia Stanciu: Opinie separată la decizia privind Legea organizării judiciare

CCR a admis, în 23 ianuarie 2018, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 29 de senatori aparţinând PNL, respectiv ÎCCJ, şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.2, 4, 29 şi 61 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale.

Pe de altă parte, CCR a respins, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de aceiaşi autori  ca fiind neîntemeiată şi a constatat că celelalte dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Judecătorul CCR Livia Stanciu a emis o opinie separată în care apreciază că soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară – prin care s-a constatat că celelalte dispoziţii ale legii supuse controlului de constituţionalitate, altele decât cele de la pct.1 din dispozitiv, sunt constituţionale în raport de criticile formulate – a fost pronunţată cu nesocotirea prevederilor constituţionale ale art.64 şi art.65 referitoare la principiul autonomiei Camerelor Parlamentului, ale art.16 alin.(1) referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, ale art.74 alin.(4) privind prezentarea propunerilor legislative de către senatori şi deputaţi numai în forma cerută pentru proiectele de legi şi ale art.148 alin.(2) şi (4) referitoare la angajamentele pe care România şi le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană.

Stanciu apreciază, totodată, că prin înfiinţarea – în baza art.I pct.45 din legea supusă controlului de constituţionalitate, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, având o competenţă materială după calitatea persoanei (judecător sau procuror, inclusiv judecător sau procuror militar şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii) au fost încălcate prevederile constituţionale ale art.16 alin.(1) referitoare la principiul egalităţii în faţa legii şi ale art.148 alin.(2) şi (4) referitoare la angajamentele pe care România şi le-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeană.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă