10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăLegea privind construcţia „Autostrăzii Unirii” Iaşi - Târgu Mureş a fost adoptată

Legea privind construcţia „Autostrăzii Unirii” Iaşi – Târgu Mureş a fost adoptată

Camera Deputaţilor a aprobat executarea „Autostrăzii Unirii” Iaşi – Târgu Mureş
Proiectul a întrunit 261 de voturi „pentru”, două voturi contra şi 5 abţineri.

„Obiectivul de investiţii Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor”, prevede proiectul legislativ.

Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectului de investiţii Autostrada Unirii, potrivit legii. De asemenea, Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii Autostrada Unirii.

În timpul votului, deputaţii PNL şi USR au întins peste bănci două bannere cu „Moldova vrea Autostrada” şi „Cerem Autostrada Marii Uniri”.

Legea a fost iniţiată de 70 de senatori şi deputaţi din toate partidele parlamentare.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Pe 19 septembrie, deputatul ALDE Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al partidului, i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o interpelare în care afirmă că eficienţa unei guvernări a devenit kilometrul de autostradă construită, nu creşterea PIB, a veniturilor sau a numărului locurilor de muncă create. Vosganian a precizat că fără demararea efectivă a lucrărilor la autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, locuitorii din Moldova vor fi dificil de convins că Guvernul „merită preţuirea şi încrederea lor”.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă