17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăMihai Chirica, exclus din PSD

Mihai Chirica, exclus din PSD

Reprezentanţi din conducerea PSD Iaşi au confirmat marţi seară pentru News.ro faptul că membrii Comisiei de Etică au decis cu patru voturi din şapte excluderea primarului de Iaşi Miha iChirica din PSD, propunerea fiind înaintată Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei.

Totodată, Comisia de Etică a mai propus excluderea din partid a viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a fostului deputat de Iaşi Sorin Iacoban, ambii apropiaţi ai primarului de Iaşi.

Contactat de News.ro, liderul filialei judeţene a PSD Iaşi Maricel Popa a refuzat să comenteze hotărârea Comisiei de Etică, afirmând că BPJ al organizaţiei se va întruni peste câteva zile.

Chirica nu s-a prezentat în faţa comisiei de etică a organizaţiei, unde a fost chemat pentru a da lămuriri privind atacurile sale repetate la adresa PSD.

În ultima săptămână, au fost audiaţi în comisia de etică a organizaţiei mai mulţi reprezentanţi ai PSD Iaşi, între care liderul filialei municipale Paul Boişteanu, viceprimarul municipiului Gabriel Harabagiu, dar şi fostul deputat Sorin Iacoban, cei trei fiind susţinători ai primarului Mihai Chirica.

Mai mulţi lideri PSD Iaşi îi reproşează lui Chirica faptul că în luna ianuarie, filiala municipală, controlată de primarul de Iaşi, şi-a anunţat susţinerea pentru fostul premier Mihai Tudose, în condiţiile în care organizaţia judeţeană s-a poziţionat de partea liderului partidului, Liviu Dragnea.

În ultimul an, Mihai Chirica a avut puncte de vedere critice la adresa conducerii PSD, cerând chiar demisia liderului partidului, Liviu Dragnea.

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan susţine că dacă primarul de Iaşi Mihai Chirica va fi exclus din PSD, atunci partidul renunţă definitiv la orice şansă de a mai câştiga Primăria Iaşi în 2020, precizând că plecarea lui Chirica din partid deschide mai multe scenarii, toate defavorabile social-democraţilor.

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă