19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăMinistrul Bode a fost audiat azi într-un dosar important

Ministrul Bode a fost audiat azi într-un dosar important

Lucian Bode a dat explicații, luni, în dosarul „Hidroelectrica”, iar la ieșirea de la instanță a declarat că are calitatea de martor în acest dosar încă din 2017, iar acum și-a menținut declarația.

„Așa cum știți foarte bine, în 2017 am avut această calitate de martor în procesul de urmărire penală și am dat o declarație la DNA. Mi-am menținut această declarație în fața instanței. Justiția trebuie să se înfăptuiască. Știți că Fondul Monetar Internațional avea încheiat cu Guvernul României un acord. Printre obligațiile asumate de România era și aceea de reziliere, renegociere a contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice. Știți foarte bine că am preluat mandatul de ministru al Economiei în perioada în care acest proces de reziliere, renegociere era în derulare. Eu, în perioada în care am fost ministru, am spus în fața instanței că îmi amintesc că echipele de negociere de la Hidroelectrica aveau printre altele obligația să urmărească perioada de valabilitate a acestor contracte, reducerea cantității de energie electrică livrată, creșterea tarifelor la care se vindea energia electrică, introducerea unei clauze ca atunci când era secetă, Hidroelectrica să nu fie obligată să vândă energie în cantitatea contractată”, a sps Bode.

Ministrul spune că a mai vorbit despre aspectele dosarului

Actualul ministru de Interne spune că acestea sunt chestiunile despre care a vorbit foarte mult public în 2012.

„Din păcate, misiunea FMI era în derulare când Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a fost demis prin moțiune de cenzură în 27 aprilie 2012. Așadar, eu am putut să spun de unde am preluat aceste contracte, de unde le-a preluat Hidroelectrica în mandatul meu și până unde le-a dus, în sensul celor negociate cu FMI”, a mai sus Lucian Bode.

Elena Udrea şi jurnalistul Dan Andronic au fost trimişi în judecată în anul 2015, de către DNA, pentru fapte de corupţie. Concret, Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Andronic de mărturie mincinoasă.

Instanţa a pus sechestru de 4,7 milioane de euro asupra bunurilor.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă