16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăMonitorul Oficial, acum la mâna lui Dragnea

Monitorul Oficial, acum la mâna lui Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, informează Agerpres.

Legea prevede trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor. Astfel, președintele camerei inferioare, Liviu Dragnea, va avea un cuvânt greu de spus cu privire la activitatea instituției.

Şeful statului a sesizat CCR cu privire la această lege, însă Curtea a respins obiecţia de neconstituţionalitate.

Iohannis susţinea în sesizare, printre altele, că plasarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial” sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă – nicio dispoziţie din această lege nu clarifică atribuțiile forului legislativ cu privire la modul în care această autoritate este exercitată.

Cele mai citite

Georgia: Mii de manifestanți din nou în stradă contra unui proiect de lege controversat privind „ influența străină”

Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind ''influenţa străină'', adoptat în...

Doar 22% dintre copiii romi urmează studii liceale

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în...

edilul-șef s-a tuns (Nic)ușor, dar spațiul verde a rămas netoaletat

Ilustrație: Marian Avramescu În literatură, tema comuniunii omului cu natura a fost și este abordată de numeroși autori de renume. În cazul primarului general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă