18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăMutare surpriză a PSD: respinge numirea noului şef al SIE şi îi...

Mutare surpriză a PSD: respinge numirea noului şef al SIE şi îi forţează mâna lui Iohannis

Surse din PSD au precizat că, în această săptămână, Vlase nu va intra în procedurile parlamentare. El nu va fi audiat în comisiile de specialitate și, pe cale de consecință, nu va intra nici la votul final, de miercuri, din plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Dacă, inițial, au dat impresia că numirea lui Vlase fusese negociată cu Iohannis, între timp, cei de la PSD au dat cărțile pe față și recunosc că mișcarea președintelui s-a făcut fără o negociere anterioară. Pe cale de consecință, liderii PSD nu își asumă riscul de a pica în plasa lui Iohannis, cel care ar putea, prin tandemul Vlase-Tudose să atragă foarte mulți parlamentari PSD de partea sa.

Astfel, PSD dorește o negociere cu Cotroceniul, altfel Gabriel Vlase nu va fi votat de majoritatea parlamentară. Jocul PSD este însă unul cu dublu tăiș. Dacă președintele va insista cu propunerea Vlase, iar acesta va rupe din majoritatea PSD-ALDE, jocurile se deschid în Parlament.

În contextul în care UDMR și minoritățile naționale nu se implică în astfel de războaie, PSD ar fi forțat să negocieze un sprijin al UDMR, care va fi plătit foarte scump, în condițiile date. Jocurile politice se complică foarte mult, iar președintele Klaus Iohannis ar putea testa majoritatea parlamentară la votul pentru Vlase. Un eventual eșec al coaliției PSD-ALDE ar pune în mare pericol Guvernul, pentru că urmează moțiunea de cenzură a opoziției.

Cele mai citite

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă