17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăNeînțelegerile privind șefia Camerei Deputaților suspendă negocierile PNL - USR PLUS -...

Neînțelegerile privind șefia Camerei Deputaților suspendă negocierile PNL – USR PLUS – UDMR

După mai bine de 7 ore de discuții, prima etapă a negocierilor pentru stabilirea algoritmului de funcționare în guvernarea PNL-USR PLUS -UDMR a fost suspendat, atât președintele PNL, Ludovic Orban, cât și copreședintele USR PLUS, Dan Barna, revendica aceeași funcție, cea de președinte al Camerei Deputaților.

Oficial, echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au stabilit structura programului de guvernare în cadrul primei runde de discuţii purtate, sâmbătă, la Vila Lac, urmând ca discuţiile să continue duminică.

“Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi (sâmbătă n.r.) prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei. În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole”, se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR.

Totodată, potrivit comunicatului, “s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii”.

“Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, se precizează în comunicat.

Nu există, însă, garanții asupra faptului că situația ar putea fi deblocată până la data la care Președintele a programat consultări cu partidele politice. 

USR PLUS cer ca dacă PNL va avea funcția de premier, ei să o primească obligatoriu pe cea de președinte la Camera Deputaților. Sau, ca variantă, dacă PNL vrea neapărat funcția de președinte la Camera Deputaților, să cedeze la USR PLUS funcția de prim-ministru. 

Pentru funcția de premier, USR PLUS îl propune pe Dacian Cioloș, iar pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, pe Dan Barna. Deși li s-a oferit șefia Senatului, progresiștii nu acceptă această variantă deoarece copreședintele Dan Barna este deputat. Din această perspectivă, negocierile capătă valențe de ordin personal.

Atât Orban cât și Barna își joacă ultima carte politică, solicitând funcția de șef al Camerei. Barna este puternic contestat în partid, tot mai multe nume grele ale USR anunțându-și demisia în semn de protest față de epurările din interior, eliminarea tuturor opozanților și de rezultatul slab la alegeri. În mod similar, Orban a pierdut deja sprijinul președintelui Iohannis, cel care i-a cerut demisia pentru rezultatul slab înregistrat la alegeri și apoi, prin intermediul interimarului Ciucă, i-a destructurat și rețeaua de influență din interiorul Guvernului.

Cele mai citite

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă