18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăNelu Tătaru: Nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel...

Nelu Tătaru: Nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei

El crede că de-abia după jumătatea lunii mai s-ar putea vorbi de o relaxare.

Nelu Tătaru a declarat, marţi, la Braşov, că trebuie să menţinem precauţiile luate până în prezent pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

“Suntem într-un stadiu în care avem şi transmitere comunitară, suntem într-un stadiu în care mai aşteptăm compatrioţi de-ai noştri să se întoarcă. Gândiţi-vă că avem încă nişte precauţii pe care trebuie să le menţinem. Nu vorbim de relaxare, nu vorbim încă de relaxare, încă nu am atins acel vârf al pandemiei, sperăm să fie în a doua jumătate a lunii aprilie, după 20, 21 aprilie şi după a doua jumătate a lunii mai, 1 iunie să vorbim de o relaxare”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că în acest moment se înregistrează o uşoară creştere a numărului de cazuri de Covid-19, iar mare parte din persoanele decedate aveau şi comorbidităţi.

“Până atunci ţine doar de noi în ce măsură ţinem aceste precauţii şi dacă vom avea un vârf mai ascuţit care să forţeze printr-un număr de cazuri mari şi grave structura spitalicească şi atunci vom avea un moment în care poate va trepida terapia intensivă. Gândiţi-vă că în acest moment avem o creştere uşoară a numărului de cazuri, avem 182 de decese, dar din păcate trebuie să ne uităm că aceste decese au şi comorbidităţi. Trebuie să avem grijă de cei cu comorbidităţi, de cei peste 65 de ani”, a mai transmis Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a avut, marţi, o întâlnire cu autorităţile locale din Braşov şi cu directori de unităţi medicale din acest judeţ.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă