14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăO moțiune de cenzură în timpul sesiunii extraordinare contravine Constituției, susține PNL

O moțiune de cenzură în timpul sesiunii extraordinare contravine Constituției, susține PNL

“În ce priveşte depunerea unei eventuale moţiuni de cenzură anunţată de PSD, poziţia PNL este conformă cu prevederile constituţionale, mai exact cu prevederile articolului 113, care spune că moţiunea de cenzură ca instrument parlamentar de control politic asupra Guvernului poate fi depusă, pentru retragerea încrederii acordate la învestitură, numai o dată pe sesiune parlamentară. Constituţia a avut în vedere faptul că există posibilitatea depunerii moţiunii de cenzură în sesiune ordinară, întrucât, dacă s-ar fi dorit 2, 3,10 sesiuni extraordinare, atunci ar fi existat posibilitatea de 2, 3, 10 moţiuni de cenzură. Din punctul de vedere al PNL şi al Constituţiei, problema este extrem de clar precizată în Constituţie, iar un eventual demers de depunere a unei moţiuni în sesiunea extraordinară, din punctul nostru de vedere, încalcă atât Constituţia, cât şi tot ceea ce înseamnă reguli ale unei democraţii moderne”, a argumentat deputatul Florin Roman într-o conferinţă de presă susținută marți la Palatul Parlamentului.

Deputatul PNL a amintit că însuși președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că nu intenționează să inițieze o moțiune de cenzură pe timpul cât este în vigoare starea de urgență sau starea de alertă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...

Premieră pentru Lewandowski la Barcelona! Ce performanță a reușit atacantul polonez în meciul cu Valencia

Robert Lewandowski a reuşit primul său hat-trick în campionatul Spaniei, în partida câştigată pe teren propriu de FC Barcelona în faţa Valenciei, cu scorul...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă