21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăOrdinele de ministru necesare în starea de alertă încă nu sunt finalizate

Ordinele de ministru necesare în starea de alertă încă nu sunt finalizate

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne, a declarat, în Parlament, că ordinele de miniştri prin care se vor aplica măsurile specifice stării de alertă “sunt în curs de elaborare”.

Ordinele vor respecta HG 394 / 2020, pe care Guvernul Orban a votat-o în ultima ședință, aceea de luni, 18 mai, precum și legea votată, miercuri, 20 mai, în Parlament, lege care a aprobat HG 394.

“Urmează să vedem care va fi evoluţia situaţiei, după prima fază a perioadei de relaxare”, a explicat dr. Raed Arafat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă