15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăParlamentarii comemorează Revoluția decembristă în ședință solemnă

Parlamentarii comemorează Revoluția decembristă în ședință solemnă

La şedinţă va participa şi preşedintele Klaus Iohannis care va ţine un discurs.

 
Şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului României începe la ora 12.00.

Această şedinţă comemorativă are o semnificaţie simbolică, fiiind pentru prima dată când Parlamentul României comemorează Revoluţia din 1989 la data începerii acesteia la Timişoara şi nu la data evenimentelor care au urmat la Bucureşti.

La eveniment va participa şi preşedintele Klaus Iohannis, care va susţine un discurs. Vor mai lua cuvântul preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Ludovic Orban, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, dar şi reprezentanţii grupurilor parlamentare. 

Au mai fost invitaţi la eveniment membrii Guvernului, foştii preşedinţi ai României, reprezentanţii Casei Regale, reprezentanţi ai bisericilor, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...
Ultima oră
Pe aceeași temă