19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăParlamentul dezbate moțiunea de cenzură. PSD a numit-o "România eşuată"

Parlamentul dezbate moțiunea de cenzură. PSD a numit-o “România eşuată”

Parlamentul dezbate în plen și urmează să voteze, marți, 29 iunie 2021, moțiunea de cenzură inițiată de PSD împotriva Guvernului Cîțu.

PSD a formulat textul moțiunii sub titlul “România eşuată. Recordul fantastic al Guvernului Cîţu”.

“Datoria publică bate record după record, iar de ţinta de deficit de 3% nu îşi mai aminteşte nimeni! Cu toate acestea, alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate şi antreprenorii se plâng că statul nu le plăteşte lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat! Şi atunci, întrebarea care este pe buzele tuturor românilor este: ce aţi făcut cu banii, domnule Cîţu!?”, se menționează în textul moțiunii de cenzură.

Potrivit aceluiași text, “cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei”.

Trebuie precizat totuși că marți 29 iunie, la ora 10 dimineața, cursul euro, indicat pe site-ul BNR, era de 4,9260 lei. În privința prețului carburanților, prețul unui litru de benzină sau de motorină, la pompă, la cea mai mare rețea de stații de carburanți din București, era sub 6 lei pe litru.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă