21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăPartidul lui Ponta, Pro România, fuzionează cu ALDE, condus de Tăriceanu

Partidul lui Ponta, Pro România, fuzionează cu ALDE, condus de Tăriceanu

Partidele Pro România, condus de Victor Ponta, și ALDE, condus de Călin Popescu Tăriceanu, au anunțat că vor fuziona și vor întocmi liste comune de candidați pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Noua formațiune, rezultată prin fuziune, se va numi “Pro România Social Liberal”.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că pe listele comune pentru alegerile parlamentare se vor găsi 60 la sută membri Pro România și 40 la sută membri ALDE. La lista pentru Senat, primul candidat va fi Tăriceanu, iar pe lista pentru Camera Deputaților, primul candidat va fi Victor Ponta.

În privința datei alegerilor parlamentare, ele se vor ține pe 6 decembrie, “pentru că așa vrea domnul președinte Iohannis”, a precizat Victor Ponta.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...
Ultima oră
Pe aceeași temă