Paul Stănescu a fost întrebat, luni, dacă PSD se simte şantajat de ALDE şi a negat.
”Nu. În politică există şantaj, dar nu. Probabil că se va negocia în continuare, ALDE nu şi-a spus punctul de vedere cu privire ieşirea de la guvernare. Cred că vor mai avea discuţii până la 1 septembrie, mai este timp. Cred că până la urmă se va găsi o formulă. Dacă nu, probabil că PSD va merge la guvernare cu minoritatea parlamentară”, a spus Paul Stănescu, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD de luni.