12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăPaul Stănescu: Pahonţu mi-a transmis să colaborez, că Dragnea va fi executat,...

Paul Stănescu: Pahonţu mi-a transmis să colaborez, că Dragnea va fi executat, iar eu pot prelua PSD

„Vă pot spune următorul lucru: a venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită – la 2 săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării – că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a spus Stănescu.

El a arătat că i-a transmis lui Pahonţu, prin acelaşi prieten, că a greşit adresa.

„Am spus următorul lucru: te rog să-i spui că a greşit adresa total. Nu ştiu cine e Pahonţu, nu l-am văzut în viaţa mea. Niciodată nu m-am gândit să preiau partidul şi nici nu mă gândesc. Nu cred că SPP e de vină, cred că oamenii sunt de vină şi e impardonabil să se spună aşa ceva, eram vicepremier, asta înseamnă un atentat grav la democraţie”, a spus Stănescu.

El a arătat că acest prieten nu este fostul premier Mihai Tudose şi că nu poate divulga identitatea acestuia.

Întrebat ce înseamnă „executat”, Stănescu a răspuns: „Ce înţelege toată lumea”.

Liderul PSD Liviu Dragnea a relatat, luni, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi “executat”, iar Stănescu va fi “protejat” şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă