17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăPNL il citează pe Daea, la dezbaterea moțiunii: O moțiune umedă, și...

PNL il citează pe Daea, la dezbaterea moțiunii: O moțiune umedă, și de râs, și de plâns

Documentul depus de PSD la Camera Deputaților se numește „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian-Nechita OROS!”. Votul va fi dat într-un plen miercuri.

Adrian Oros a afirmat, în plen, că PSD a călărit agricultura României timp de 22 de ani şi a distrus-o, iar acum se aşteaptă ca el să facă minuni în domeniu, după doar un an şi jumătate de guvernare.

„Acum, precum lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, pentru că tot vă place subiectul, vorbiţi despre problemele agriculturii acumulate în ultimii 30 de ani, agricultură pe care PSD a pus-o pe butuci şi aşteaptă ca noi, ca eu, să facem minuni într-un an şi jumătate, an de criză sanitară, lovit de fenomene meteo nefavorabile”, a explicat ministrul Agriculturii.

Deputatul PNL George Şişcu a ironizat moțiunea, citând din fostul ministru al agriculturii din guvernarea PSD. „V-aţi lăudat că aţi repus în funcţiune sistemele de irigaţii, dar nu ne-aţi putut da un exemplu de unul care funcţionează. (…) Ca să îl citez pe domnul Petre Daea – Aţi depus o moţiune umedă şi de râs şi de plâns când am citit-o. Mă întrebam mai devreme ce putea să facă domnul Oros, probabil putea să iasă să vă spună dumneavoastră, fermierilor şi ţăranilor, cărora vă place să vă adresaţi, că iată nu este sfârşitul lumii, că iarba creşte deasă, rară, creşte perpendiculată, vine oaia şi o paşte, altă iarbă se va naşte. Problema acestui domn nu este că lumea nu înţelegea ce spune, este că nici el nu înţelegea ce spune şi dacă l-aţi fi întrerupt şi l-aţi fi pus să repete era – stop joc. Mi se pare normal să nu îl înţelegeţi pe domnul Oros. Păi ce parlamentar este domnul Oros care are soţia care lucrează în continuare în domeniul privat şi nici măcar în domeniul agricol nu lucrează? Păi acesta e hal de ministru? Nu a găsit el 500 – 600 de hectare de heleşteu să i le concesioneze copilului său? După care să vină Godzilla să îi mănânce peştele copilului şi să îi dea tata nişte subvenţii ca să nu rămână copilul cu psihicul zdruncinat”, a spus Șișcu, în plenul Camerei.

De la tribună, liderul AUR George Simion a anunţat că reprezentanţii partidului vor protesta în Piaţa Universităţii împotriva restricţiilor luate de Guvern care nu vor avea ca efect scăderea numărului de infectări.

Este a treia moțiune simplă depusă de PSD în această legislatură. 

Cele mai citite

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Ciolacu a fost la stadion la promovarea Gloriei Buzău în SuperLiga după 15 ani

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent pe stadion la meciul Gloria Buzău - Unirea Slobozia 3-0 și a sărbătorit promovarea în SuperLiga a gazdelor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă