27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăPNL vrea o comisie parlamentară care să investigheze criza pestei porcine

PNL vrea o comisie parlamentară care să investigheze criza pestei porcine

„PNL va iniţia constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a se decide vinovaţii din guvernarea PSD-ALDE în privinţa scăpării de sub control a epidemiei de pestă porcină. Este inadmisibil ca în timp ce zeci de mii de porci sunt sacrificaţi pe teritoriul României şi industria cărnii de porc este pusă pe butuci – cu pierderi de miliarde de euro – nimeni să nu răspundă pentru acest dezastru. Încă de anul trecut – de la apariţia primului caz de pestă porcină în România – autorităţile au avut la dispoziţie toate instrumentele legale şi administrative pentru a interveni cu toată forţa să oprească răspândirea acestei maladii nefaste pentru întreagă industrie agro-alimentară din ţara noastră. Ce-au făcut cei trei prim-miniştri de până acum ai lui Dragnea şi Tăriceanu? Ce-au făcut cele trei guverne PSD – ALDE? Unde este şi ce face comitetul de criză care trebuie condus de prim-ministrul României şi care trebuie să pună la aceeaşi masă toate autorităţile şi instituţiile care pot şi trebuie să intervină în această situaţie?”, a afirmat Orban potrivit unui comunicat transmis, marţi, Agerpres.

Preşedintele PNL susţine că „aşa-zisul profesionist din fruntea Ministerului Agriculturii, Petre Daea, împreună cu preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, acoperă vinovăţiile, ascund realitatea sau interese personale şi se bâlbâie iresponsabil fără un plan coerent de combatere a epidemiei de pestă porcină”.

„Din cauza incompetenţei lor, fermierii români oneşti asistă neputincioşi la sacrificarea animalelor lor, în timp ce unele ferme de porci ale apropiaţilor lui Dragnea şi chiar ale familiei lui beneficiază sfidător de un tratament preferenţial. Avertizăm că dacă nu se intervine ferm pentru eradicarea acestei boli, neglijenţa lor va duce la distrugerea pe termen lung a industriei cărnii de porc şi a porcilor din gospodăriile ţărăneşti. Românii vor rămâne fără carne de porc din fermele româneşti şi fără porcul tradiţional de Crăciun. (…)”, a adăugat Orban.

Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 578 în 98 de localităţi din opt judeţe, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu.

Până în prezent au fost ucişi peste 78.000 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei. Cele opt judeţe unde evoluează boala sunt: Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă