12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăPreşedintele PNL, Ludovic Orban, se va întâlni luni cu Angela Merkel

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, se va întâlni luni cu Angela Merkel

„În cursul zilei de luni, 14 mai a.c., preşedintele PNL va avea o întrevedere cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelarul Angela Merkel, începând cu ora 13.00. Marţi, 15 mai a.c., preşedintele PNL se va întâlni, la ora 14.30, cu preşedintele Konrad-Adenauer-Stiftung, Norbert Lammert, fost preşedinte al Bundestag, precum şi cu secretarul general adjunct, Gerhard Wahlers, director al Departamentului pentru cooperare europeană şi internaţională al Konrad-Adenauer-Stiftung. Totodată, delegaţia PNL va mai avea întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri german, reprezentanţi ai guvernului federal pe probleme de energie şi ai grupului parlamentar CDU/CSU din Budestag, dar şi cu românii din Diaspora”, au anunţat reprezentanţii PNL, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, vizita este „rezultatul colaborării foarte bune pe care PNL o are cu Uniunea Creştin-Democrată din Germania, în cadrul Partidului Popular European, deplasarea delegaţiei PNL fiind realizată în urma invitaţiei Fundaţiei Konrad-Adenauer-Stiftung”.

Din delegaţia PNL care efectuează vizita în Germania în intervalul 13-16 mai fac parte secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan, vicepreşedinţii PNL Vlad Nistor şi Cristian Buşoi, europarlamentarul PNL, Daniel Buda.

Liderul PNL a declarat recent că în luna iunie va avea deplasări în Franţa şi Spania.

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...
Ultima oră
Pe aceeași temă