12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăPrezență de peste 110 % chiar în fieful lui Liviu Dragnea

Prezență de peste 110 % chiar în fieful lui Liviu Dragnea

Conform datelor Biroului Electoral Central (BEC), la secţia de votare nr. 294 din satul Gresia, comuna Stejaru, prezenţa la urne a fost de 116,84%. Aici au votat 111 persoane, dintre care 67 pe listele electorale permanente şi 39 pe listele suplimentare. Cinci alegători au votat la domiciliu, prin intermediul urnei mobile.

Potrivit aceloraşi date, la secţia de votare nr. 160 din satul Zlata, comuna Dracea, participarea la vot a fost de 113,33%, fiind prezenţi la urne 68 de alegători. Mai mult de o jumătate dintre aceştia, 35 la număr, au votat pe listele suplimentare.

La polul opus se află secţia de votare nr. 34 din Alexandria, acolo unde au votat mai puţin de 25% dintre alegători.

În judeţul Teleorman, prezenţa la vot este de 49%, la acest tur al alegerilor prezidenţiale fiind aşteptaţi la urne 308.626 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Piedone, Firea, Nicușor și Burduja vor în primărie; primăria ar putea intra în Șoșoacă

IlustrațieȘ Marian Avramescu Nicușor Dan, Gabriela Firea, Cristian Popescu – Piedone, Sebastian Burduja și teoreticul candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) visează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă