19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăProiect legislativ: Ziua de 14 septembrie, Ziua Naţională a Constructorului

Proiect legislativ: Ziua de 14 septembrie, Ziua Naţională a Constructorului

Potrivit iniţiatorilor, autorităţile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile non-guvernamentale vor organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate acestei zile.

Potrivit expunerii de motive din proiectul legislativ, construcţiile reprezintă o pondere foarte mare din PIB, reunind peste 10% din forţa de muncă a României.

“Rezultatul muncii constructorilor este într-o continuă interacţiune cu fiecare cetăţean, fie că este vorba despre domeniul public, fie despre cel privat. Breasla Constructorilor a reuşit să se impună în economia românească reprezentând deseori <motorul economiei>, chiar dacă în această perioadă acest sector nu este reprezentat la adevărata sa valoare în PIB-ul românesc”, se mai arată în sursa citată.

De asemenea, iniţiatorii afirmă că la 14 septembrie 1895 a fost inaugurat cel mai mare pod din Europa continentală: podul Feteşti – Cernavodă, cunoscut sub numele de “Podul Anghel Saligny” sau „Podul Carol I”.

În acelaşi proiect mai este precizat faptul că cei aproape 400.000 de lucrători din domeniul construcţiilor “merită o astfel de atenţie”, deoarece forţa de muncă este deficitară, iar “tinerii nu mai sunt atraşi de meseriile din construcţii, de regulă, meserii grele”.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă