19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăPSD a cerut Camerei Deputaților rectificarea votului asupra moțiunii simple împotriva lui...

PSD a cerut Camerei Deputaților rectificarea votului asupra moțiunii simple împotriva lui Ghinea

Conducerea Camerei a transmis solicitarea către comisia juridică spre analiză şi soluţionare.

„Vă rugăm să luaţi act de grava încălcare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi să dispuneţi rectificarea rezultatului votului exprimat în data de 15 iunie 2021, în cadrul şedinţei de vot final, asupra moţiunii simple iniţiate de deputaţii grupului PSD – «Cristian Ghinea, de la zero la abis». Potrivit Regulamentului, există o singură opţiune de exprimare a votului asupra moţiunii simple, şi anume votul cu cartela. Astfel, la moţiunea simplă s-au exprimat 139 de voturi pentru, 126 contra, pe cartelă, ce corespund deputaţilor aflaţi în sală. Se constată că un număr de 50 de voturi exprimate online, prin intermediul tabletelor, a fost cuantificat şi prezentat în rezultatul final, contrar prevederilor Regulamentului, care stipulează că doar actele normative, în timpul pandemiei, se votează prin sistemul de votare hibrid, moţiunea simplă nefiind act normativ, urmând a fi votată prin intermediul cartelelor de vot”, arată cererea lui Alfred Simonis.

Astfel, acesta cere Biroului permanent să dispună rectificarea rezultatul votului exprimat asupra moţiunii simple şi să informeze plenul de rezultatul corect, pentru a se lua act că „moţiunea simplă a fost adoptată, urmând a se proceda la informarea Guvernului şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial”.

Marți, moţiunea simplă a fost respinsă cu 143 de voturi „pentru”, 171 „contra” şi o abţinere. 

Citește mai mult: Moțiunea simplă împotriva lui Ghinea, respinsă. Opoziția acuză încălcarea Regulamentului

Cele mai citite

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă