11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăPSD acuză coaliția de guvernare că a furat 2,1 miliarde de lei...

PSD acuză coaliția de guvernare că a furat 2,1 miliarde de lei de la copii

 „2,1 miliarde lei este suma furată de Coaliția PNL-USR-UDMR din buzunarele copiilor, prin anularea creșterii alocațiilor. PSD condamnă ferm decizia premierului Cîțu care a anunțat că guvernul nu va acorda cea de a doua tranșă de majoare a alocațiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie. Înainte de alegerile din 2020, Cîțu și Orban i-au mințit în față pe părinți și pe copii, cărora le promiteau că vor eșalona dublarea alocațiilor adoptată de PSD în cinci tranșe semestriale egale. După ce au primit votul multor cetățeni care au crezut în această promisiune, Guvernul Cîțu și majoritatea PNL-USR-UDMR au anulat tranșele cuvenite copiilor. Este practic un furt din buzunarele copiilor”, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Conform proiectului de lege adoptat deja de majoritatea din Senat a PNL-USR-UDMR, vor fi anulate două din cele 5 tranșe promise de PNL înainte de campania electorală, respectiv tranșa 3, prevăzută pentru 1 iulie 2021 și tranșa 4 pentru 1 ianuarie 2022, amintesc social-democrații.

„Prin aceste modificări, Coaliția PNL-USR-UDMR fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde, pe care ar fi trebuit să le plătească în intervalul 1 iulie 2021-1 iulie 2022. Prin neacordarea tranșelor promise, Cîțu și Orban fură la fiecare copil cu vârsta între 2 și 18 ani câte 522 lei, iar de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilități câte 1.044 lei! Tot în campania electorală, PNL și USR promiteau, pe toate vocile, că imediat după alegeri vor tăia de la pensiile speciale și vor da banii la copii. După 6 luni de guvernare, nici nu au tăiat pensiile speciale – dimpotrivă tocmai au amânat pentru finalul lui 2023 – dar nici nu au mai dat majorările promise copiilor”, transmite PSD.

Potrivit sursei citate, PSD se va opune „acestui furt național din banii copiilor”.

„Săptămâna viitoare PSD va depune în Parlament un proiect de lege pentru creșterea imediată a alocațiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020. De atunci și până în prezent Guvernele Orban și Cîțu au refuzat în permanență să aplice creșterea prevăzută de lege și i-au mințit în permanență pe copii și pe părinți. Conform proiectului de lege ce va fi depus de PSD, alocațiile vor crește imediat după adoptare de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități”, conchid social-democrații.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă