11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăS-a ales președintele Comisiei speciale pentru legile siguranței naționale

S-a ales președintele Comisiei speciale pentru legile siguranței naționale

Comisia specială care se va ocupa de modificarea legilor securităţii naţionale s-a întrunit, marţi, în prima şedinţă, pentru a fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii şi pentru a fi stabilit regulamentul de funcţionare. PSD are opt membri în comisie, PNL are trei membri, în timp ce ALDE, USR, PMP şi UDMR au câte un reprezentant.

Şedinţa de marţi a avut loc cu uşile închise.

Comisia care va modifica legile securităţii naţionale are următoarele obiective: analizarea cadrului normativ actual, elaborarea propunerilor de modificare, corelare şi sistematizare a textelor legislative care reglementază materia, elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniile analizate, centralizarea, în vederea examinării, a iniţiativelor legislative care au incidenţă în materia securităţii naţionale, aflate în procedura celor două Camere ale Parlamentului

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă