Luni, în prima zi de lucru în plenul Camerei Deputaților, parlamentarii au depus jurământul, dar președintele Camerei Deputaților nu a putut fi încă ales.
Motivul este faptul că președintele provizoriu al Camerei, Lucian Feodorov, care în prima zi de lucru în plen este decanul de vârstă al acestei instituții (78 de ani), a declarat că este obosit și, drept urmare, a suspendat ședința. Lucian Feodorov, decan de vârstă al Camerei, este un deputat al AUR.
Decanul de vârstă a suspendat ședința în plen iar deputații AUR, inclusiv Lucian Feodorov, au plecat din sală. La ieșire, liderul AUR, George Simion, a acuzat un “blat” între PNL și PSD pentru alegerea lui Orban ca președinte al Camerei, “blat” la care partidul AUR refuză să participe.
În acest context, la miezul nopții de luni spre marți, lucările în plenul Camerei Deputaților luaseră o pauză, parlamentarii AUR plecaseră, iar președintele Camerei Deputaților nu fusese încă ales.
În acest moment, lucrările la Cameră sunt conduse, provizoriu, de următorul decan de vârstă, Iusein Ibram, de la grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.