Orban a menționat că sumele pentru achiziţionarea acestora vor fi decontate din fonduri europene în limita a 50 de milioane de euro. „Am luat decizia de a sprijini şi studenţii care sunt beneficiari ai burselor sociale pentru universităţile care vor începe online, să decontăm din fonduri europene în limita unei sume de 50 de milioane de euro tabletele care sunt achiziţionate”, a precizat Orban, la începutul şedinţei de guvern.
Premierul a menţionat că în actele normative care urmează să fie adoptate de Executiv este inclusă şi prevederea privind acordarea mesei calde şi pentru pensionarii cu pensia mai mică decât cea socială.