19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăSiegfried Mureşan: Românii din diaspora vor vota mult mai mult decât e...

Siegfried Mureşan: Românii din diaspora vor vota mult mai mult decât e pe placul PSD

“Există câteva mituri prin care PSD încearcă să ne spună de ani buni, chiar de 30 de ani, cum că oamenii nu sunt interesaţi de politică, cum că oamenii cred că toţi politicienii sunt la fel, cum că românii din diaspora nu vor merge la vot.

Am văzut la multe rânduri de alegeri, inclusiv la alegerile europarlamentare şi la referendumul pentru statul de drept convocat de preşedintele României, participări masive la vot. Românii din diaspora vor vota mult mai mult decât este pe placul PSD. (…)

Deci nu aş crede niciuna dintre aceste legende ale PSD, cum că oamenii nu merg la vot. Oamenii vor să meargă la vot şi în diaspora mai mult decât oriunde altundeva”, a spus Siegfried Mureşan, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, PNL încearcă să-i mobilizeze pe românii din diaspora pentru a veni în număr mare la secţiile de votare în toate cele trei zile de alegeri prezidenţiale.

“Reprezentanţii PNL se întâlnesc săptămânal cu românii din diaspora, în toată ţările UE şi chiar şi în afara Europei. (…) Pe 18 octombrie, vom avea la Bruxelles un mare eveniment, în care se vor întâlni conducerile organizaţiilor din diaspora ale PNL cu acest scop – să fim mobilizaţi la maxim pentru ziua alegerilor, atât pentru primul tur, cât şi pentru al doilea tur.

Obiectivul nostru este să popularizăm votul în diaspora în rândul cât mai multor cetăţeni. Vom face o evaluare foarte precisă a numărului de secţii, vom informa prin toate canalele pe care le avem românii din diaspora cu privire la procesul electoral, cu privire la secţiile de votare, cu privire la modalitatea în care vor vota, şi de îndată ce avem această evaluare vom şi comunica dacă considerăm că numărul de secţii este suficient sau dacă iarăşi, ca de atâtea ori în trecut, Guvernul împiedică vădit, prin mijloace la vedere sau nu, accesul românilor din diaspora la vot”, a subliniat Mureşan.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a sfătuit pe români să nu aştepte ziua de duminică pentru a vota.

“Sigur că noi o să-i sfătuim pe români să se ducă la vot şi vineri şi sâmbătă, să nu aştepte ziua de duminică. Dar până la urmă decizia e a fiecărui român să îşi aleagă ziua în care votează. (…) Niciunui român care la ora 21,00 va fi prins la coadă în vreo secţie de votare nu i se va interzice dreptul de vot”, a spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan s-au aflat duminică, în Vrancea.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă