“Fără îndoială, dispariţia fostului preşedinte american George H. W. Bush ne duce cu gândul la sfârşitul epocii Războiului Rece, odată cu întâlnirea istorică pe care a avut-o în 2-3 decembrie 1989 cu secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov. Această întâlnire poate fi considerată la fel de importantă precum aceea care a avut loc la Yalta în 1945, la care Roosevelt, Churchill şi Stalin au stabilit sferele de influenţă în Europa postbelică pentru următorii 45 de ani”, a afirmat Tăriceanu, într-un mesaj pe Facebook.
El a subliniat contribuţia lui Bush la “schimbările dramatice de acum 30 de ani”.
“Îi datorăm Preşedintelui Bush într-o bună măsură ieşirea României din lagărul socialist şi posibilitatea pe care a dat-o românilor de a reveni în rândul naţiunilor libere şi democratice. În aceste clipe triste pentru poporul american, cât şi pentru noi, mă simt obligat să-i aduc un omagiu celui care a fost G. H. W. Bush pentru contribuţia sa la schimbările dramatice de acum 30 de ani care au permis României şi altor ţări din Europa Centrală şi de Est de a se reîntoarce în lumea liberă”, a adăugat liderul ALDE.
Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani.