18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăTitus Corlăţean: Apelul ambasadelor privind legislaţia penală este contrară uzanţelor diplomatice

Titus Corlăţean: Apelul ambasadelor privind legislaţia penală este contrară uzanţelor diplomatice

El susţine că în urmă cu câteva luni, când legile justiţiei erau discutate în Parlament, i-a invitat pe ambasadorii statelor membre UE la o discuţie cu conducerea Senatului, şi nu a existat “niciun fel de reacţie, niciun fel de prezenţă”, în pofida insistenţelor sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Titus Corlăţean susţine că declaraţia ambasadelor este contrară uzanţelor diplomatice.

“Sunt destui oameni în actuala guvernare, cu modestie mă număr şi eu printre ei, care privesc cu atenţie şi ne uităm asupra acestor semnalări, chiar şi atunci când sunt făcute public de către ambasadele statelor partenere. Pe de altă parte, aş fi preferat, aşa cum prescrie foarte clar Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, există un faimos articol 41, paragraful 2, care stabileşte regulile în materie. E valabilă pentru toţi, mai mari sau mai mici, în relaţiile internaţionale, de comunicare a chestiunilor oficiale direct cu Ministerul de Externe din statul care acreditează sau prin intermediul Ministerului de Externe, cu alte instituţii, de exemplu cu Parlamentul. Aş fi preferat ca aceste chestiuni să fie discutate direct şi în mod concret, aplicat, specific, care sunt acele teme concrete care pot trezi preocupări şi nu prin comunicări publice, pentru că acest gen de comunicare rămâne în continuare neuzual şi aş spune chiar contraproductiv”, a declarat Corlăţean.

El susţine că în urmă cu câteva luni, când legile justiţiei erau discutate în Parlament, i-a invitat pe ambasadorii statelor membre UE la o discuţie cu conducerea Senatului, şi nu a existat “niciun fel de reacţie, niciun fel de prezenţă”, în pofida insistenţelor sale.

“Vă spun în premieră, am transmis într-un anumit context acum câteva luni, când discutam legile justiţiei în Parlament, am transmis în mod foarte direct la o întâlnire cu ambasadorii din statele membre ale UE, le-am transmis invitaţia de a veni la Senat, care era Camera decizională în acel moment, la întâlnirea cu factorii responsabili, conducerea Senatului, o serie de importanţi senatori din domeniul juridic, pentru a avea o discuţie extrem de aplicată cu ambasadele, cu echipele lor, pe temele pe care ridicau preocupări. Au fost două tipuri de răspunsuri. Separat, off the record, unul din distinşii ambasadori reprezentând o ţară cu foarte mare greutate în UE a spus să ştiţi că de fapt noi nu suntem atât de preocupaţi de legile justiţiei, cele trei, ci de legile penale, Codul Penal. Am rămas stupefiat, pentru că subiectele nici măcar nu erau la ordinea de zi, nu se discutau modificările respective, discutam legile justiţiei, ceea ce era cu totul altceva. I-am invitat, veniţi la Senat, avem următoarele zile, joi, vineri, luni, cu echipele dvs., să discutăm foarte concret acele articole. Am insistat după aceea, am revenit cu telefoane, n-a existat niciun fel de reacţie, niciun fel de prezenţă. Ce să înţeleg, că sunt chestiuni care rămân la domeniul generalităţilor, chestiuni de natură politică?”, se întreabă senatorul PSD.

Ambasadele a douăsprezece state – Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii – au transmis joi o declaraţie comună în care fac apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. Acestea îşi exprimă îngrijorarea că mai multe modificări propuse Codurilor penale pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă