27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăTurcan: CCR a dat scris, negru pe alb, că Executivul trebuie supus...

Turcan: CCR a dat scris, negru pe alb, că Executivul trebuie supus votului de validare în Parlament

“Joaca Vioricăi Dăncilă de-a guvernarea se apropie de final. Premierul este obligat să vină de urgenţă în Parlament pentru validare! CCR a dat astăzi scris, negru pe alb, ceea ce opoziţia a solicitat încă din ziua când PSD a rămas singur la guvernare. În momentul în care şi-a schimbat configuraţia politică, Executivul condus de Viorica Dăncilă trebuie supus votului de validare în Parlament. Este singura cale posibilă, alta nu există. Dăncilă a prelungit voit această criză, prin tot felul de tertipuri, doar pentru a mai sta, măcar un pic, la putere. În realitate, este vorba de un Executiv fără susţinere în Parlament, un Guvern fără legitimitate care trebuie să plece cât mai curând posibil”, a scris Turcan pe Facebook.

Ea a precizat că în zilele următoare vor fi finalizate demersurile pentru depunerea moţiunii de cenzură.

Curtea Constituţională a României a stabilit miercuri că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis pe tema refuzului şefului statului de revocare din funcţie a unor miniştri şi de desemnare a interimarilor, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali din CCR.

Totodată, judecătorii constituţionali au stabilit, referitor la desemnarea miniştrilor plini, că nu există conflict între premier şi preşedinte, şeful statului nefiind obligat să semneze decretele de numire a acestora.

Potrivit surselor citate, preşedintele este obligat să emită de îndată decretele de revocare a miniştrilor, precum şi pe cele de desemnare a miniştrilor interimari.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă