13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăTurcan cere Avocatului Poporului să ancheteze cazul copiilor care au defilat în...

Turcan cere Avocatului Poporului să ancheteze cazul copiilor care au defilat în fața lui Dăncilă

PNL acuză modul în care au fost obligați să se comporte copiii cu prilejul evenimentului “Simfonia lalelelor”, organizat vineri la Piteşti.

“I-am solicitat Avocatului Poporului să ia atitudine în legătură cu acţiunile de defilare a copiilor prin faţa liderilor PSD-ALDE. Imaginile care au şocat o ţară întreagă, cu copilul obligat să se rostogolească pe asfalt în faţa tribunei oficiale, reprezintă de fapt un atac brutal la valorile naţiunii noastre şi o amputare a demnităţii umane”, subliniază comunicatul PNL.

“Dl. Ciorbea are obligaţia de a implica instituţia Avocatului Poporului într-un mod activ în societate, exercitând şi un rol de educare şi de creştere a gradului de conştientizare în societate pe acest subiect. Trebuie să ne spună cum instituţia pe care o patronează poate proteja drepturile copiilor şi să folosească toate pârghiile legale pentru a împiedica asemenea practici învechite şi dăunătoare demnităţii umane”, solicită conducerea PNL.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă