11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăUn deputat PNL, condamnat la 3 ani de închisoare

Un deputat PNL, condamnat la 3 ani de închisoare

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Dan Lucian Ştefan Mogoş (secretar general coordonator al PNL Dolj) – 2 ani închisoare cu suspendare şi Constantin Enea (vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj şi reprezentant al SC Coliseum SA) – 3 ani închisoare cu suspendare.

De asemenea, firma Coliseum SA a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 10.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, activitatea acestei companii fiind suspendată pe o durată de 3 luni.

Judecătorii au mai decis confiscarea sumei de 133.769 lei de la Mihai Voicu şi Dan Lucian Ştefan Mogoş (câte 66.884 lei de la fiecare), precum şi suma de 156.680 lei de la Constantin Cosmin Enea şi SC Coliseum SA.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie – aprilie 2012, Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al PNL Dolj şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Mogoş, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.

Concret, “donaţiile” respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna aceluiaşi an sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.

Procurorii susţin că Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii.

“Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 şi 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012”, declară DNA.

Din această sumă, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de Constantin Enea prin intermediul SC Coliseum SA.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă