12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăUSR-PLUS îi cere lui Iohannis să opreasca ”tunul imobiliar” de la Romexpo

USR-PLUS îi cere lui Iohannis să opreasca ”tunul imobiliar” de la Romexpo

 

Solicitarea USR PLUS către președintele Klaus Iohannis vine după ce Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea depusă de parlamentarii USR din legislatura trecută, alături de parlamentari UDMR și neafiliați, cu privire la legea prin care statul român dă gratis Camerei de Comerț și Industrie a României un teren de 46 de hectare din zona Romexpo.

„Așteptam această decizie a Curții Constituționale, a tot fost amânată pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2020, apoi în ianuarie și februarie 2021. Argumentele noastre cuprinse în sesizare au fost foarte solide, dar magistrații CCR au decis altfel, așa că nu mai rămâne acum decât să-i solicităm președintelui să retrimită legea în Parlament, pentru ca actuala majoritate să poată opri acest demers. Trebuie să reașezăm întreaga discuție și transparența este cea mai bună cale pentru statul român de valorificare a terenului. Să nu uităm că vorbim de o sumă, poate, de 300-400 de milioane de euro. Cam cât s-a investit anual în drumurile naționale și autostrăzile din România”, declară Cristina Prună, deputat USR PLUS și vicepreședintele Camerei Deputaților.

USR PLUS transmite că susține dezvoltarea și investițiile, dar nu în defavoarea cetățenilor.

Potrivit celor de la USR PLUS, dacă se dorește valorificarea terenului și dezvoltarea acolo a unor proiecte imobiliare, trebuie organizată o procedură transparentă de licitație.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă