23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăValentin Rîciu, fost consilier al lui Carmen Dan: Dosarele în care eram...

Valentin Rîciu, fost consilier al lui Carmen Dan: Dosarele în care eram cercetat au fost clasate

Valentin Rîciu a reiterat ideea potrivit căreia a aflat din presă despre faptul că era cercetat în trei dosare penale, el neştiind despre cercetările în cauză.

“Am ales onoarea de a face un pas înapoi pentru că nu mi s-a părut corect ca aceste „pete” să fie transferate către ministru ori către Ministerul Afacerilor Interne. Împreună cu avocatul ales am solicitat parchetelor nominalizate de presă să îmi comunice în ce constau dosarele respective, motiv pentru care ulterior, am primit ordonanţele de clasare. Ca poliţist, mă întreb, cum este posibil ca „sursele” să ştie mai mult decât trebuia să ştiu eu, repet, cel „anchetat”? Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în această perioadă dar le mulţumesc şi „prietenilor” care şi-au dat tot interesul ca eu să nu-i mai incomodez. Acestora din urmă le pot spune că principiile lor se ondulează după cum le dictează interesele. Nu mă supăr pe cei care au făcut asta, trebuie să accept faptul că printre noi sunt unii care nu pot mai mult”, a scris, vineri seară, Valentin Rîciu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul consilier al ministrului Afacerilor Interne a ataşat mesajului şi fotografii ale ordonanţelor de clasare primite.

Două dintre acestea sunt datate 17 ianuarie 2018, cauzele fiind instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în timp ce o a treia ordonanţă de clasare este datată pe 19 ianuarie 2018, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Deciziile de clasare vin după ce, pe 16 ianuarie 2018, Valentin Rîciu îşi anunţa demisia din funcţia de consilier al ministrului Afacerilor Interne.

“Am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situaţia mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzaţie penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul şi decizia aceasta este. Nu am pretenţia de a fi exemplu pentru cineva, dar aşa văd eu ca poliţist responsabilitatea”, scria la acea vreme Valentin Rîciu pe pagina sa de Facebook.

Parchetul General anunţa, cu o zi înainte de demisia lui Rîciu, că a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul a două dosare care îl vizează pe Valentin Rîciu, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, procurorii constatând că cercetările au fost tergiversate.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă