18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Turcan, despre măsurile pe timpul stării de alertă

VIDEO. Turcan, despre măsurile pe timpul stării de alertă

“Să ştiţi că în această situaţie, folosită în mod iresponsabil de nişte politruci care până acum în Parlamentul României au blocat tot ce a fost bun pentru populaţia României, s-a ajuns tot din cauza blocajelor permanente cu care a trebuit să ne confruntăm de la preluarea guvernării. Nu uitaţi că am ajuns să se conteste legalitatea amenzilor, pentru că decizia CCR a fost una, pur şi simplu, înfiorătoare. Adică o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la nerespectarea legii. Şi culmea este că această măsură de sfidare a legii a fost pe aceeaşi linie, la unison, cu punctul de vedere al PSD-ului. Deci indiferent că ar trebui să nu mai facem această diferenţiere între, cum să spunem, PNL care este la guvernare şi PSD care este în opoziţie, din nefericire, decizia Curţii Constituţionale a fost la unison cu linia politică a PSD-ului şi a generat o întârziere care, după aceea, adversarii politici au pus-o tot în cârca noastră”, a afirmat Turcan, într-o declaraţie de presă susţinută la Sibiu, după o întrevedere cu prefectul judeţului.

Totodată, întrebată cu privire la invitarea premierului Ludovic Orban luni, în Parlament, la dezbaterea ‘Ora prim-ministrului’, vicepremierul Turcan a spus că acesta este un lucru bun, chiar dacă “pare a fi deranjantă”, împreună cu alte “şicane pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului”.

“Aş spune că prezenţa premierului în Parlament este un lucru bun. De asemenea, nu uitaţi că Guvernul, la şase luni de guvernare, a avut ocazia să depună în Parlament şi setul de măsuri adoptate din momentul declanşării crizei, adică o sinteză a activităţii guvernamentale în gestionarea crizei SARS-CoV-2. Aşadar, chiar dacă, prezenţa, invitarea premierului în Parlament sau tot felul de şicane pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului par a fi deranjante, pentru noi sunt oportunităţi pentru a spune cât de juste şi aşteptate au fost cele mai multe măsuri pe care Guvernul le-a luat”, a susţinut Raluca Turcan.

Ea a spus că are tot respectul pentru românii care au respectat regulile în perioada stării de urgenţă şi pe care îi consideră “nişte eroi”.

“Am tot respectul pentru românii care au respectat regulile în perioada stării de urgenţă. Toţi cei care au ţinut cont de măsurile de protecţie pentru binele societăţii româneşti sunt nişte eroi. Ei, alături de toţi cei care au pus umărul la ajutorarea celor care s-au confruntat cu probleme şi, în acelaşi timp, la identificarea de soluţii pentru a trece cu bine peste această perioadă de criză”, a menţionat Turcan.

Pe de altă parte, vicepremierul a condamnat faptul că sunt şi români care au manifestat pentru nerespectarea regulilor aferente stării de alertă sau care dau dovadă “de sfidare” faţă de aceste reguli, punând în pericol persoane din jur şi încălcându-le dreptul la sănătate. “Vreau să spun că Guvernul din care fac parte respectă deopotrivă şi libertatea de exprimare, dar şi dreptul la sănătate”, a transmis Raluca Turcan.

Ea a adăugat că a fost revoltată de imagini cu oameni care erau în autobuze fără a respecta măsurile de protecţie. “Solicit şi vom urmări aplicarea legii pentru toţi cei care îndeamnă la nerespectarea legii, pentru toţi cei care sfidează măsurile pentru sănătatea celor din jur şi pentru sănătatea întregii populaţii”, a declarat Turcan.

Cele mai citite

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă